Mă poți găsi și pe:

Psihoterapeut Anamaria Balan Constanta - cabinet psihologie si psihoterapie

Psihoterapeut Anamaria Bălan

Cabinet Psihologie Constanța

Dacă ești în căutarea unui psiholog sau psihoterapeut și ai ajuns pe acest website, vreau să știi că ai ajuns în locul unde emoțiile și trăirile tale vor fi înțelese. Empatia si respectul față de clienții mei sunt fundamentale.

aCREDITARI PSIHOLOGIE

Psiholog, psihoterapeut sau psihiatru?

Înainte de a merge mai departe, aș vrea să te pun în temă despre diferența dintre psiholog, psihoterapeut și psihiatru. Scriu aceste rânduri deoarece este foarte important să știi ce anume să cauți pentru tine.

Anamaria Bălan Psiholog W

CE ESTE PSIHOLOGUL?

Există o reticență în a accesa serviciile psihologului, deoarece este adesea confundat cu psihiatrul. Așadar, psihologul a absolvit o facultate de psihologie și lucrează pe un anumit palier (psihologia muncii, consiliere educațională, psihologie clinică, psihoterapie, psihologie organizațională), poate aplica teste clinice și prin diverse instrumente, tehnici, exerciții, ajută persoana care i-a solicitat ajutorul să atingă maximul de potențial, la momentul prezent.

Anamaria Bălan Psihoterapeut

CE ESTE PSIHOTERAPEUTUL?

Psihoterapeutul trebuie, pe lângă facultate, să frecventeze cursurile unei școli de psihoterapie, unde el însuși face dezvoltare personală individuală și de grup, unde se formează ca și specialist.

Psihiatru

CE ESTE PSIHIATRUL?

Psihiatrul este absolvent al facultății de medicină, acesta putând deveni și psihoterapeut dacă urmează o școală de formare specială, iar specificul său este că poate prescrie medicație care să ajute pacientul în ameliorarea și vindecarea condiției sale psihice.

Ce trebuie să știi?

Ceea ce aș dori să înțelegi din cele trei categorii este că, în anumite contexte, psihiatrul și psihologul/psihoterapeutul se completează în munca lor; astfel, o persoană care suferă de depresie, poate lua medicamente de la medicul psihiatru pentru a-i ușura starea, iar psihoterapeutul îl poate ghida către recuperarea stării de echilibru emoțional.

Din punctul meu de vedere, psihoterapia și în principal cea integrativă,  are ca obiect principal dezvoltarea unei relații optime terapeutice, între psihoterapeut și client. Astfel, construind o relație terapeutică de încredere, plină de empatie și suport, oferind cu generozitate tot spațiul și timpul său, psihoterapeutul poate ajuta clientul să scoată la suprafață punctele forte, motivația și să găsească resursele necesare în vederea traversării situației care l-a adus în terapie, sau pentru a deveni cea mai bună versiune a sa.

Căutarea unui răspuns

“Cum mă poate ajuta un psiholog/psihoterapeut?” și “De ce să merg la psiholog”? se întreabă oamenii cărora le este recomandat acest serviciu.

 

Pe parcursul vieții noastre, cu toții trecem prin perioade “de criză”, care ne consumă mai mult  energia, perioade stresante datorate serviciului, perioadele dinaintea sau după evenimente majore ale vieții ( nuntă, naștere, plecarea copiilor la studii, divorț, deces, relocare în alte orașe/țări, boală,  etc), eșecuri, sau perioade în care vrem să creștem și să ne dezvoltăm, să învățăm să fim în confort psihologic mai mare cu noi înșine.

DE CE M-AI ALEGE PE MINE CA PSIHOLOG SAU PSIHOTERAPEUT?

Pe parcursul vieții pot apărea tot felul de simptome sau tulburări precum: anxietăți, fobii, depresie, adicții, atacuri de panică, gestionarea defectuoasă a agresivității, a timpului sau a comportamentelor alimentare, relații disfuncționale, stimă de sine scăzută, sau alte simptome somatice care ne afectează sau destabilizează echilibrul psihic interior.

Cu ce te pot ajuta?

Cu ce te pot ajuta?

Ca psihoterapeut, ofer întreaga mea atenție, empatie și respect clienților mei, însoțind cu sensibilitate persoana din fața mea în a-și găsi și folosi resursele sale interioare, fiindu-i călăuză și partener pe drumul conștientizării și desăvârșirii sale interioare.

Ce vei obține?

Ce vei obține?

Dacă viața ta te-a adus într-un punct critic, sau îți dorești să îți bucuri sufletul și să te dezvolți pe interior, alege serviciul care ți se potrivește și contactează-mă. Ca psiholog sau psihoterapeut, te pot ghida să treci peste orice obstacol, oricât de mare ar fi acesta.

Psihoterapie individuală | Dezvoltare personală

Psihoterapia individuală face ca toate problemele, ideile, sau emoțiile tale sa își găsescă dreptul la exprimare, analiză și înțelegere.

Ședințele de terapie pentru dezvoltare personală au scopul final de a îmbunătăți starea de conștientizare, dezoltare a talentelor și abilităților personale, îmbunătățirea încrederii de sine și contribuirea la realizarea aspirațiilor sau viselor personale.

Psihologie și dezvoltare personală

Preț per Ședință

  • Psihoterapie individuală, dezvoltare personală, consiliere – durată: 50 minute; preț: 210 RON;
  • Psihoterapie de cuplu/de familie – durată: 90 minute; preț: 300 RON;
  • Psihoterapie de grup – durată: 90 minute; preț: 100 RON;
  • Psihoterapie de urgență – durată: 50 minute; preț: 250 RON;
  • Psihoterapie online – durată: 50 minute; preț: 210 RON.

DEZVOLTARE
PERSONALĂ

TERAPIE DE
GRUP

TERAPIE DE
FAMILIE

TERAPIE
INDIVIDUALĂ

CE SERVICII DE PSIHOLOGIE SAU PSIHOTERAPIE VEI GĂSI?

Scopul oricărei psihoterapii este îmbunătățirea vieții tale, o mai bună relaționare cu sine însuți și, totodată, îmbunătățirea/schimbarea realțiilor de cuplu, familiale,  sau cu ceilalți, deoarece schimbările ce se produc în interior se vor reflecta și în exterior.

Psihoterapia Individuală

“Cine se uită în afară, visează; cine se uită înăuntru, se trezește.” C. G. Jung

 

Sesiunile de psihoterapie individuală sau de dezvoltare personală individuală sunt acele întâlniri client-terapeut, în care primul vine pentru a depăși o situație stresantă sau, din proprie inițiativa, atunci când consideră că are nevoie de ghidaj în a-și depăși condiția sa psihoemotionala, iar cel de-al doilea îl întâmpină și acompaniază pe acesta. Phihoterapia individuală presupune formarea unei relații terapeutice între client și terapeut, identificarea “problemei” care a determinat întâlnirile și un plan terapeutic care să ajute clientul să treacă mai ușor prin situația stresantă, să își schimbe comportamentul care îl dezavantajează și să găsească în el însuși noi abilități, astfel încât să își rescrie scenariul de viață.

 

Prețul și durata unei ședințe psihologice individuale

Durata unei ședințe  de psihoterapie individuală este de 50 de minute și costă 210 de lei. Este foarte important pentru eficiența terapiei să existe o remunerație, astfel clientul arată că își ia un angajament serios în procesul terapeutic și terapia va funcționa cu succes . Durata unei psihoterapii nu poate fi stabilită cu exactitate de la început, deoarece suntem ființe într-o permanentă schimbare; totuși, dacă procesul psihoterapeutic se arată mai scurt sau mai lung decât s-a preconizat, se pot realiza noi evaluări ale situației împreună cu persoana clientului, pentru a adăuga/schimba obiectivele terapiei.

Psihoterapia de Cuplu/Premaritală

Iubirea este cea mai mare forță a omenirii și totuși este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.”  Mahatma Gandhi

 

Psihoterapia de cuplu/premaritală este terapia indicată când cuplul ajunge în acel “punct de cotitură”, în momentul în care apar evenimente importante care afectează stabilitatea, coeziunea și armonia cuplului, iar ceea ce au întreprins cei doi parteneri nu a putut ajuta la îmbunătățirea stării de bine.

 

Psihoterapia de cuplu își propune să ajute cuplurile consensuale/căsătorite care:
  • își doresc o relație lungă și armonioasă;
  • nu știu/nu reușesc să își gestioneze conflictele apărute și trăiesc într-o continuă tensiune;
  • au trecut sau urmează să treacă printr-o situație traumatizantă/impactantă (apariția unui copil dorit doar de unul din parteneri, pierderea unei sarcini, boală unuia dintre parteneri, nașterea primului copil, etc);
  • există momente cruciale în relație( infidelitate, gelozie, despărțire, disensiuni severe, divorț) și vor să le depășească într-o modalitate optimă;
  • violență fizică, verbală sau sexuală;
  • momentul în care unul/ambii parteneri nu ajung la un numitor comun în ceea ce privește păstrarea uniunii cuplului.

 

Cu ce ajută psihologul sau psihoterapeutul?

Psihologul sau psihoterapeutul ascultă obiectiv cei doi parteneri, caută să identifice motivul pentru care cei doi au ajuns la terapie, apoi elaborează un plan terapeutic, iar cei doi soți discută împreună cu terapeutul sugestiile și evoluția terapiei. Psihoterapeutul nu împacă sau desparte cuplul, nu ia deciziile în locul celor doi, astfel că succesul terapiei nu depinde de a rămâne căsătoriți/în cuplu, ci de a găsi soluția potrivită pentru cei doi parteneri la momentul prezent, astfel încât integritatea psihoemotionala individuală să fie satisfăcută.

 

Prețul și durata unei ședințe de psihologie pentru cuplu/premaritală

Psihoterapia de cuplu/ premaritală durează 90 de minute și are un tarif de 300 lei/ședința. Durata este una mai mare decât a unei ședințe individuale din motive evidente. Este nevoie de mai mult timp, pentru ca ambii parteneri să-și poată exprima opiniile și emoțiile. Astfel, împreună cu terapeutul, vor contribui la înțelegerea profundă a problemei și la găsirea căii optime de rezolvare a acesteia.

Dezvoltarea personală

Dezvoltarea personală reprezintă o conștientizare mai înalta a tuturor percepțiilor, gândurilor, emoțiilor, comportamentelor, deci a vieții interioare și exterioare. Să te dezvolți înseamnă în primul rând să știi, să cunoști. Informația este o mare putere, iar “practica” are o importanță covârșitoare, ce facem cu ce știm. Astfel că, având un psihoterapeut ca “partener pe drumul autocunoașterii”, clientului ii este mult mai ușor să îl parcurgă, iar călătoria va fi mult mai productivă.

Psihoterapia Copiilor sau a Adolescenților

În ceea ce privește psihoterapia copiilor sau a adolescenților, aceasta se focusează pe îmbunătățirea inteligenței emoționale, pe eliminarea comportamentelor disfuncționale, creșterea stimei de sine și oferirea sprijinului emoțional atunci când aceștia se confruntă cu dificultăți.

Instrumentele folosite în terapiile copiilor pot fi variate în funcție de vârstă, preferințele copiilor și de specificul situației:  joc, desen, metafore terapeutice, construcții, sandplay, etc.

Ceea ce aș dori să subliniez este că orice copil/adolescent reprezintă oglinda familiei, iar faptul că apar tot felul de manifestări, ne pot oferi indicii cu privire la percepția lor asupra evenimentelor trăite.

Psihoterapie de Familie

În ceea ce privesc intervențiile terapeutice în terapia familiei, pot spune că ele iau forma unor întâlniri în care scopul principal este de a reduce stresul, de a îmbunătăți comunicarea și armonizarea microsistemului familiei. În orice familie există dorința membrilor de a-și îmbunătăți relațiile din cadrul familiei, relații care pot deveni disfuncționale în urma unor evenimente precum: viziuni și valori diferite ce duc la disensiuni, evenimente stresante ce pot apărea în cadrul familiei ( deces, separare, abandon, boală, dependențe, agresivitate, recăsătorirea, adopția, etc), lipsa respectului și încrederii dintre parteneri, comunicare deficitară, etc.

 

Ce este important pentru ședințele de psihologie în familie?

Uneori, nu toți membri familiei pot/doresc să vină la ședințele de psihologie sau psihoterapie, deși acest lucru ar fi ideal pentru îmbunătărțirea relațiilor intrafamiliale, dar este important ca măcar o parte a familiei să fie prezentă. Nu este o rușine să acceptăm că avem o problema pe care nu o putem rezolva singuri, în familie, chiar dimpotrivă. A cere ajutor este un act de curaj, asumare și maturitate. Orice problemă poate fi rezolvată atâta timp cât psihologul sau psihoterapeutul poate ghida familia, empatiza cu aceasta și elaborează un plan bine structurat pentru ședințele de terapie.

 

Prețul și durata unei ședințe terapeutice de familie

Psihoterapia familiei durează 90 de minute și are un tarif de 300 lei/ședința. Durata este una mai mare decât a unei ședințe individuale din motive evidente. Este nevoie de mai mult timp, pentru ca toți membrii familiei să-și poată exprima opiniile și emoțiile. Totodată, vor contribui împreună cu terapeutul la înțelegerea profundă a problemei și la găsirea căii optime de rezolvare a acesteia.

Psihoterapia de Grup

“Dacă vrei să faci o schimbare, va trebui să abordezi un nou punct de vedere și anume că lucrurile în viață se întâmplă pentru tine, nu ți se întâmplă ție.”  Tony Robbins

 

Psihoterapia de grup este terapia unui grup de persoane care lucrează cu un terapeut și are ca scop susținerea psihoemoțională a persoanelor implicate, având un punct comun în istoria personală, în sensul de:  grup social (copii având unul din părinți plecați la muncă în străinătate, copii defavorizați), vârstă(copii, adolescenți, proaspete mame, pensionari,etc), dependențe de diverse feluri, anumite nevoi (gestionarea furiei, managementul stresului, depresie, perioade de doliu), anumite boli, etc. Deasemenea, membrii unui grup de sprijin pot avea în comun dorința de a ajunge la un nivel de homeostazie psihologică și emoțională, sau pot să nu aibă un scop anume atunci când își doresc să facă parte dintr-un grup de dezvoltare personală.

 

Ideal pentru terapia de grup

În general, terapia de grup nu își arată beneficiile imediat, iar participanții pot fi demotivați să continue. Totuși, un minimum de 12 ședințe ar fi ideal să frecventeze grupul, pentru că doar astfel clientul poate avea o impresie mai clară despre utilitatea grupului. Iar factori precum: frecventarea regulată, punctualitatea, coeziunea de grup, dificultățile apărute pe parcursul travaliului terapeutic, deschiderea, respectul către ceilalți membrii, implicarea activă în grup, etc; sunt puncte esențiale în eficientizarea terapiei.

Psihoterapia Online

Stările sufletești care par a nu avea nici un motiv, au motivele cele mai adânci.”  Lucian Blaga

 

Psihoterapia online ține pasul cu timpul în care trăim. Când totul se desfășoară pe internet, de la cumpărături, la cursuri, la site-urile de socializare și de comunicare, necesitatea oamenilor de a accesa serviciile psihoterapeutice, mai ales în această perioadă în care suntem în plină pandemie, am ales să vin în sprijinul tuturor celor aflăți în situații de incongruență cu sine însuși, oriunde s-ar afla.

 

Scopul Psihoterapiei Online

Psihoterapia online, la fel ca și celelalte psihoterapii, are că scop îmbunătățirea calității vieții, sprijinul emoțional și poate fi folositoare în cazuri precum: relocari, accesul dificil la specialiști în zona în care locuiești, în anumite perioade de timp în care nu ești în oraș, dar totuși ai nevoie să îți continui terapia pentru a limita răspândirea Covid-19, în situația în care vrei să continui terapia fără a mai părăsi domiciliul, vrei să nu mai pierzi timp pe drum până la cabinet; etc.

Psihoterapia online reprezintă cea mai facilă întâlnire terapeutică (la un click distanță) deoarece în acest moment oricine folosește un smartphone, o tabletă, nemaivorbind de laptop.

 

Când este recomandată psihoterapia online

Psihoterapia online este recomandată în orice situație suntem, fie că suntem “în plină criză” (perioade stresante, relații disfuncționale, stări demotivante, anxietate, depresie, în atacul de panică, insomnii, disfuncții diverse, randament scăzut în activitățile personale, divorț, boală, pierderea unei personae dragi, confruntarea cu noi perioade de viață cărora nu știm să le facem față, pierderea sensului vieții, pensionare, etc), fie că dorim să evoluăm pe interior și să ne rescriem scenariul de viață.

 

Dacă apelezi la o ședință de psihologie online, va funcționa?

Psihoterapia online funcționează la fel de bine ca o ședință de psihologie în cabinet, atât timp cât clientul și psihoterapeutul lucrează împreună activ, implicat și conștient pentru scopul setat inițial.

Despre ședințele de psihologie cu mine

Orice psihoterapie respectă principiul confidențialității, astfel că orice ai împărtăși rămâne în cabinet, este caracterizată printr-o ascultare empatică lipsită de judecați personale, iar clientul are control total asupra temelor și direcției terapiei, chiar dacă psihoterapeutul va oferi sugestiile sale.

Eu ca și psihoterapeut, îmi ofer prezența și atenția conștientă, timpul, emoțiile și tot bagajul de cunoștințe acumulat pentru a fi în sprijinul tău, pentru a te ghida și a fi împreună pe acest drum al renașterii și reconstrucției personale. Ce spui, mergem?